Recenzie: Umbra vântului – Carlos Ruiz Zafon

umbra-vantului-recenzie

Cartea mi-a fost oferită de către Libmag pentru recenzie.

Carlos Ruiz Zafon este un scriitor spaniol cu un mare succes. Şi-a început cariera literară în 1993 şi de atunci a scris 7 romane care se bucură de un real succes.

Şi pe bună dreptate au cărţile lui succes.

„Umbra vântului” este una dintre cele mai bune cărţi pe care le-am citit în ultima perioadă.

Daniel Sempere este fiul unui librar din Barcelona. Acţiunea se petrece după războiul civil din Spania.

Acesta descoperă la Cimitirul Cărţilor Uitate o carte scrisă de un anume Julien Carax. Citeşte cartea şi se îndrăgosteşte de poveste şi de modul cum scrie Carax.

Încearcă să găsească şi alte cărţi scrise de acelaşi autor dar află că nu mai există pe piaţă niciuna şi că un bărbat misterios le-a cumpărat pe toate ca să le ardă.

În acelaşi timp Daniel o întâlneşte pe Clara, nepoata oarbă a unui alt librar. Acest librar îi face o ofertă generoasă pentru cartea lui Carax însă oferta este refuzată instant.

În plimbările lui prin Barcelona Daniel se întâlneşte cu omul misterios care ardea toate cărţile şi este avertizat cu privire la carte şi la căutările lui despre Carax.

Asta printre multe aventuri şi răsturnări de situaţii care există în roman.

„Umbra vântului” este o poveste de dragoste combinată cu un roman de aventuri poliţiste.

Este de cele mai multe ori o poveste într-o poveste. Deşi foloseşte un limbaj bogat şi plin de adjective cartea se citeşte uşor şi povestea  curge lin şi natural.

Evenimentele se întind pe parcursul a mai mulţi ani şi trecutul cu prezentul se completează reciproc prin concidenţe interesante.

Oare va reuşi Daniel să dezlege misterul lui Julien Carax şi să îşi protejeze familia în faţa furtunii care vine?

Este o poveste cu un sfârşit care merită cele 480 de pagini citite. Te ţine cu sufletul la gură până la capăt şi te face să te implici emoţional.

Psihologia personajelor este bine evidenţiată şi detalii banale sunt readuse în discuţie pe parcurs cu măiestrie.

Dacă îţi plac aventurile şi mistere te invit să citeşti această carte.

Când am terminat-o am simţit ca şi cum m-am despărţit de un prieten vechi.

 

Citate ce mi-au plăcut:

Julian a murit singur, convins că nimeni nu avea să-şi amintească de el şi de cărţile sale şi că viaţa lui n-a însemnat nimic, zise ea. Lui i-ar fi plăcut să ştie că cineva voia să-l menţină viu, să-şi aducă aminte de el. Obişnuia să spună că existăm atât timp cât cineva îşi aminteşte de noi.

I-am spus că, până în momentul acela, nu înţelesesem că era vorba de o poveste despre oameni singuri, despre absenţe şi înfrângere şi că, tocmai de aceea, mă refugiasem în ea până când o confundasem cu propria mea viaţă, asemenea cuiva care vrea să evadeze prin intermediul paginilor unui roman fiindcă cei pe care are nevoie să-i iubească sunt numai nişte umbre ce trăiesc în sufletul unui străin.

Bărbatul cel mai înţelept pe care l-am cunoscut vreodată, Fermin Romero de Torres, îmi explicase cândva că în viaţă nu există nicio experienţă comparabilă cu aceea când dezbraci o femeie pentru prima oară. Înţelept cum era, nu mă minţise, însă nici nu-mi spusese tot adevărul. Nu-mi zisese nimic despre acel ciudat tremur al mâinilor care prefăcea fiecare nasture, fiecare fermoar într-o muncp titanică. Nu-mi zisese nimic despre acea vrajă a pielii palide şi tremurătoare, despre acea primă atingere a buzelor, nici despre acel miraj ce părea să ardă în fiecare por al pielii. Nu mi zisese nimic despre toate acestea fiindcă ştia că miracolul se petrece doar o dată şi că, atunci când se petrecea, vorbea o limbă a tainelor care, de cum erau date în vileag, fugeau pentru totdeauna.

Nu uita că o poţi achiziţiona de la LibMag la un preţ excelent.

Similar Posts:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *