Recenzie: Spovedania unui preot ateu – Ion Aion

preot-ateu-ion-aion

Această carte mi-a fost oferită de librăria LibMag. Dacă ai nevoie de servicii rapide şi de calitate îţi recomand această librărie.

Spovedania unui preot ateu de Ion Aion

Cartea pe care o voi discuta astăzi se numeşte „Spovedania unui preot ateu” şi este scrisă de Ion Aion. Pe numele său real Ilie Toader, acesta este un fost preot ortodox care a slujit în diverse parohii din Buzău şi Vrancea.  A căpătat atenţie publică după interviul oferit celor de la Recorder unde şi-a expus argumentele care l-au îndemnat să renunţe la haina preoţească şi la carierea creată în ani de muncă.

A ales să urmeze calea scrisului şi să îşi exprime opiniile publicând o carte.

Este o carte scurtă. Mi s-a părut scrisă într-un ritm alert. Personajul principal este un „preoţel” fără nume. Poate să fie preotul Ilie Toader sau doar o metaforă pentru toată preoţimea. Din punctul meu de vedere, acest lucru este deschis spre dezbatere şi poţi înţelege ceea ce doreşti.

 

Un preot care îşi pierde credinţa

Este cu siguranţă un preot care înjură destul de mult. Asta m-a făcut să mă întreb dacă toţi preoţii au astfel de gânduri „păcătoase”.

„Omul este o alcătuire plâpândă, pe care încă o întăreşte peste măsură credinţa sau prostia.” 

Acesta îşi duce existenţa de preot fiind chinuit de întrebări care nu-i dau pace. Spune că preoţia l-a ajutat să pătrundă în mintea şi experienţa omenească mai bine decât oricine şi că asta i-a adus o lehamite faţă de oameni şi de vieţile lor.

Înţelege necesitatea credinţei dar se convinge singur pe parcusul cărţii că este nevoie să facă o schimbare în viaţa sa şi să se prezinte lumii aşa cum este el.

Totul se schimbă atunci când în viaţa lui apare un eveniment neaşteptat. Nu o să îţi spun care este, îl vei afla dacă citeşti cartea.

„Credinţa a fost o invenţie minunată a omului, dar şi o farsă usturătoare. Ne-a tăiat ambiţia de a ne autodepăşi, lăsându-ne autoiluzionarea şi mărunţişul câtorva tămăduiri făcute cu puterea autosugestiei.” 

Lucruri capătă limpezime pentru personajul nostru şi îi împing să îşi urmeze principiile în care crede cu adevărat.

De teamă că toate aceste gânduri şi experienţe vor fi în van începe să scrie această carte. Pune în ea lucrurile aşa cum au fost şi cum le-a trăit. Este sincer până la capat cu sine şi cu cititorul.

Pentru prima dată preotul devine Omul şi face greşelile specifice rasei umane în dorinţa de a proteja pe cei iubiţi. Şi ca orice om ajunge să îi rănească profund pe cei pe care îubeşte cel mai mult. Exact cum spunea Tyler Durden în Fight Club („Ştii zicala aia, că întotdeauna îi distrugi pe cei pe care-i iubeşti , ei bine, şi reciproca este valabilă.”):

„dar am de gând să nu mă las!să nu mă las…până… până când nu le chinuiesc destul şi pe ele… până ce nu le fac să sufere cât mai mult cu putinţă, până ce nu mă descompune moartea sub ochii lor, că să mă ţină minte toată viaţa… „

Este o carte sinceră în multe privinţe dar destul de neclară şi învăluită în metafore ce pot să însemne mai multe lucrurile. O văd ca pe un preambul pentru viitoarea operă a scriitorului. Este un început bun, onest, cu priză la public.

Per total pot să spun că mi-a plăcut. Se citeşte uşor. Este plină de umor şi sarcasm. Este scrisă de un om cu o scriitură matură şi conştienţă de propria valoare.

Cel mai mult mi-a plăcut finalul care este unul uman, real şi optimist. Autorul ne invită să sperăm şi să ne depăşim condiţia. Ne invită să fim responsabili şi să ne cultivăm capacităţile înăscute.

Am fost puţin în dilemă la început. Nu am ştiut dacă aşa sau întâmplat lucrurile sau dacă totul este o metaforă. Iar finalul m-a ajutat să realizez că structura este reală doar evenimentele şi personajele sunt metaforice.

 

Povestea este o metaforă

În capitolul Postfaţă: un nou Crez acesta a relevat metafora cu care a umplut o structură reală :

„Ca o curiozitate, să ştii că au fost reale, eu doar le-am pus alte nume, trimitând la cuvinte din greaca veche sau latină:

Oncel Zoiţa – Olecuţă Vieţisoară( zoe = viaţă)

Irina şi Filica – Pacea şi Prietenia (cuvinte în greacă)

Filofteia – Iubitoarea de Dumnezeu (cui îi pasă cum scriau grecii antici?)

Andrei şi Gina – Bărbat şi Femeie

Atanasia şi Anastasia – Nemurirea şi Învierea etc”

Religia este un subiect polarizant şi şi-a pierdut semnul de-a lungul timpului. A devenit ceva după care ne ascundem de marele necunoscut. O folosim ca să justificăm şi ne apărăm în faţa imprevizibilului care guvernează viaţa. Pentru multe persoane ar fi imposibil de trăit dacă ar dispărea. Aceasta este un fapt indiferent de implicaţiile lui.

„Credinţa este un anticorp dezvoltat de creierul uman, un medicament de care mulţi încă au nevoie, o morfină gratuită care face rahatul vieţii mai comestibil şi moartea mai arătoasă, adică are beneficii sociale incontestabile.” 

O să ofer acestei cărţi 2,5 stele din 5. Mi-a plăcut subiectul abordat şi modul cum scrie. Au fost părţi plictisitoare în carte sau unele care nu am înţeles  la ce se refereau exact. Dacă vrei să citeşti o carte despre un subiect neconvenţional în literatura română contemporană atunci aceasta este cea pe care o cauţi. O poţi achiziţiona de la LibMag împreună cu o altă carte de la editura Curtea Veche şi primeşti o carte cadou.

Tu ce crezi despre această carte? Ai vrea să o citeşti? Ce părere ai despre argumentele mele?

 

 

 

 

 

Similar Posts:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *