Recenzie: Mortalitate – Christopher Hitchens

mortalitate-recenzie

După ce m-am angajat la librăria Cărtureşti am început să descopăr cărţi noi şi neştiute de mine până atunci. Mare bucurie şi poftă de muncă întreită!

Când eram în perioada de training am descoperit o cărticică neagră scrisă de Christopher Hitchens. Ştiam despre el din videoclipurile de pe Youtube care adună zeci de mii de vizualizări şi aprind polemici tăioase.

A devenit foarte cunoscut pentru ateismul său militant şi pentru plăcerea cu care le-o dădea pe nas dogmaticilor din diverse confesiuni şi religii. Acest articol nu o să fie despre ce credea el sau despre ce nu credea el. Mai exact nu o să fie despre ce cred eu despre credinţele sale.

Mi s-a părut că a fost un orator redutabil şi un om care a ştiut să trăiască până la capăt aşa cum a predicat.

Vorbesc despre capăt fiindcă Christopher Hitchens a murit. Sfârşitul i l-a adus  cancerul. Iar Mortalitate este despre ultimele luni din viaţa lui. Mare parte din carte sunt notiţele pe care acesta le-a scris în timpul tratamentului.

Deşi şansele să trăiască erau din ce în  ce mai mici cu fiecare zi Hitchens şi-a păstrat o anumită încredere că va reuşi să învingă, că va trăi şi va scrie mulţi ani de acum înainte.

Nu a alergat pentru iertarea divină şi a acceptat cu tact toate mesajele care veneau înspre el de la foştii săi combatanţi.

Citind cartea mi-am mulţumit încă o dată că am renunţat să mai fumez şi că am ales să continui să nu mai fumez deşi nu mi-a fost uşor şi câteodată îmi este greu să rezist dorinţei de a fuma din nou.

Medical vorbind cred că asta i-a adus sfârşitul marelui ziarist şi scriitor. Modul său de viaţă împărţit între vicii şi scris i-a provocat cancerul. Nu a fost vorba de nicio pedeapsă divină ci era de aşteptat într-un fel sau altul. Se pare că nu toţi au norocul lui Churchill.

Ca întindere este o carte foarte scurtă (puţin peste 100 de pagini) dar are trăire, umor şi o bună resemnare în faţa morţii.

Este un exemplu de urmat pentru fiecare dintre noi. Principiile după care am trăit de-a lungul vieţii trebuie aplicate şi atunci când suntem faţă în faţă cu propria moarte. Nu putem să ne dezicem de cine am fost şi să ne pocăim la sfârşit. Nu este nimic demn în a ne trăda pe noi înşine şi lucruri cu care ne-am construit lumea. Bun sau rău este ideal să murim împăcaţi că am luptat şi am trăit până la capăt.

La finalul cărţi preia frâiele naraţiunii soţia scriitorului şi scrie o declaraţie de dragoste frumoasă. Recunosc că mi-au dat lacrimile când am citit postfaţa.

Dacă vrei să ţi se readucă aminte de condiţia de muritor şi să te laşi de fumat te invit să citeşti Mortalitate.

Citate din cartea:

„Ţine minte, şi tu eşti muritor” – m-a lovit când eram în plină formă şi când lucrurile păreau să se aşeze. Cele două atuuri ale mele, pixul şi vocea – şi s-a găsit să fie tocmai esofagul. În tot acel timp în care îmi irosisem energia, „rătăcisem pe tărâmul bolii” şi acum aveam de-a face cu o „mică tumoră obişnuită”. Corpul ăsta străin nu îşi doreşte nimic de la mine: dacă mă ucide, va muri şi el, dar pare fixat pe idee şi foarte hotărât. Nimic ironic în asta. Nu trebuie să mă las copleşit de autoamăgire sau de egocentrism. (pg. 95)

Pot oricând să controbăi prin bibliotecă sau prin notiţele lui pentru a-l redescoperi şi a-l recupera. Iar când o fac, îl aud vorbind, şi el are ultimul cuvânt. Christopher va avea întotdeauna ultimul cuvânt. (pg. 111)

 

 

 

Similar Posts:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *