Recenzie: Misterul regelui. Despre scris – Stephen King

despre-scris-king

Este a doua oară când citesc cartea asta şi este la fel de bună cum îmi aminteam. Acum înţeles toate cuvintele. Prima dată am citit-o în engleză şi nu eram atât de fluent.

Am reţinut totuşi că a fost un alcoolic şi că s-a dus beat la înmormântarea mamei sale. Am spus asta de câteva ori la beţie cu fetele din viaţa mea.

A doua parte, despre scris am uitat-o complet. Probabil că şi prima dată am citit-o fiindcă voiam să mă apuc serios de scris. Ce idioţenie mi se pare şi chestia asta. Să te apuci serios de scris. Ca şi cum într-o zi te-ai trezit şi gata, ştii exact că o să scrii în fiecare zi şi că o să ajungi mare sculă pe basculă cu scrisul.

Cred că scrisul este una din meseriile care nu garantează nimic. Poţi să o faci ani la rândul şi să nu reuşeşti nimic. Poţi să scrii mii de cuvinte şi câteva cărţi şi tot să nu poţi să îţi câştigi existenţa din asta.

Dar îmi place cum povesteşte King despre începuturile sale umile. Te face să te apropii de poveste, să îţi pese, să speri alături de el.

Este o carte scrisă destul de schiţat, cum ne-a avertizat de la început. Nu s-a lungit prea mult şi bine a făcut. Îmi plac cărţile care trec la subiect. Dacă ceva este prea lung atunci nu cred că merită efortul. Până ajungi la final ai uitat de ce ai pornit sau ce ai văzut pe drum.

Stephen King este un tip înalt. Are peste un metru nouăzeci. Cred că asta l-a ajutat să privească deasupra capetelor celorlalţi şi să culeagă poveştile nespuse. A scris cărţi despre telekinezie, maşini malefice, clovni ucigaşi şi pistolari. Cu toate acestea cartea care îmi place cel mai mult este Despre scris.

Am citit-o acum câţiva ani şi nu mi-am luat notiţe. Iar dacă am făcut-o sigur le-am pierdut.

Îmi aduceam amintea doar nişte frânturi din prima parte, cea în care vorbeşte despre viaţa lui şi cum a ajuns unde a ajuns.

Ceea ce mi-a plăcut la această relatare a fost modul în care folosea scrisul ca pe o unealtă prin care supravieţuia unei vieţii frustrante. Este uşor că uităm acum că nimic nu i-a garantat succesul financiar la începutul carierei sale. Chiar are o poveste în care spune aşa:

„Când am primit primul refuz din partea AHMM, am bătut un cui în peretele de deasupra fonografului, am scris Happy Stamps pe scrisoare şi-am înfipt-o acolo. Apoi m-am aşezat pe pat şi l-am ascultat pe Fats care cânta I”m ready. M-am simţit foarte bine, sincer să fiu. Când eşti încă prea tânăr ca să te bărbiereşti, optimismul e-o reacţie perfect legitimă la eşec.

Pe când aveam deja paisprezece ani(şi mă bărbieream de două ori pe săptămână fie că era nevoie, fie că nu), cuiul din perete n mai putea suştine greutatea scrisorilor de refuz pe caere le înfipsesem în el. L-am înlocuit cu un piron şi mi-am văzut mai departe de scris. Pe când aveam şaisprezece ani, am început să primesc scrisori de refuz cu mesaje scrise de mână puţin mai încurajatoare decât sfatul de-a nu folosi capse şi de-a le înlocuit cu agrafe de birou.

Cartea este una medie. Are sub 300 de pagini şi se citeşte rapid. Cum a spus, în primele pagini ne vorbeşte despre copilăria, adoloscenţa şi primii ani ca tânăr adult. Apoi ne spune câteva vorbe despre începutul succesului, alcoolismul şi depedenţa sa de droguri, moartea mamei sale şi despre familia pe care a întemeiat-o cu Tabitha King.

Partea de a doua este dedicată scrisului. Începe prin a considera scrisul un meşteşug şi ca orice meserie este nevoie de o „trusă de sculte”. Pornind de aici începe să ne prezinte „trusa de scule” necesară unui scriitor.

Cred că este singura carte de non-ficţiune a lui Stephen King.

O lectură bună pentru cine doreşte să înveţe meserie de la unul dintre scriitori buni ai zilelor noastre.

Găseşti cartea aici la un preţ foarte bun.

Tu ce cărţi ai citit scrise de Stephen King?

Similar Posts:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *