Daniel merge la film: Jumanji(2017)

jumanji

Câteodată mi se întâmplă să am timp liber. De obicei sunt un obsedat de muncă şi îmi umplu orice oră din viaţă cu ceva. Dar, câteodată, mai dau chix şi mă duc la film la cinema. În mintea mea nu se pune ca muncă şi mă simt câteodată vinovat că nu muncesc. Dar acest articol nu este despre problemele mele emoţionale ci despre filmul Jumanji pe care l-am vizionat la cinema Hollywood Multiplex.

Despre film

Nu aveam aşteptări mari de la el. Am văzut şi o parte din alt film cu The Rock şi Kevin Hart şi credeam că o să fie la fel. Adică foarte prost.

Nu a fost foarte prost. A fost între bun şi prost.

Filmul reia povestea de unde a lăsat-o primul Jumanji. Singurele legături pe care o are este jocul şi o casă din junglă. Deci dacă nu ai văzut prima parte poţi să stai liniştit(ă).

Eşti introdus imediat în poveste când vezi cum un adolescent dispare fără urmă în joc.

Apoi eşti teleportat 17 ani în viitor ca să îi cunoşti pe adevăraţi protagonişti.

Două fete şi doi băieţi de liceu. Patru tipologii: fata populară şi băiatul sportiv(care este negru), tocilarul şi tipa ciudată dar drăguţă.

Până aici am văzut multe filme asemănătoare deci nu sunt impresionat.

Printr-o coincidenţă cam trasă de păr ei ajung într-un loc comun şi găsesc jocul Jumanji (citeşte Jumanji şoptit ca şi cum ar fi un secret).

Neprevăzutul se întâmplă. Sunt aspiraţi în joc şi primesc corpurile avatarului ales. De aici urmează 30-40 de minute de glume legate de corpurile şi abilităţile avatarurilor.

Este călătoria Eroului(aici Eroi) către supravieţuire. Pe drum se întâlnesc cu Joe Nick  Jonas, care chiar pare că are ceva talent actoricesc.

Vedeta filmului este Jack Black. Prestaţia lui a salvat tot şi a fost liantul perfect.

Jungla este plină de oameni cu arme care-i atacă şi de animale turbate.

Există şi un răufăcător care nu are nicio substanţă şi este înfrânt foarte, foarte uşor(gen JL).

Apoi, surpriză, totul se termină cu bine. Într-un fel.

Concluzie

Nu îmi pare rău că am văzut Jumanji. The Rock şi Hart şi-au răscumpărat nişte datorii şi ceilalţi actori au jucat decent. Pentru unii poate să pară un dezastru dar eu am primit ce am căutat, distracţie şi să uit ce am de făcut a doua zi.

Notă şi filme similare

Nota pe care am dat-o pe IMDB este 6.

Jumanji din 1995 este superior. Robin Williams este unic.

Unele faze mi-au reamintit de Singur Acasă.

 

Similar Posts:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *