Recenzie: Istorie şi mit în conştiinţa românească – Lucian Boia

istorie-mit-lucian-boia

Am primit această carte pentru recenzie de la LibMag.

Lucian Boia este un istoric român specializat în istoria ideilor şi a imaginarului istoric.

A devenit o figură controversată în ultimul timp prin publicarea unor cărţi precum „De ce este România altfel?” sau „Cum s-a românizat România”.

Acesta îşi pune amprenta decisiză în istoriografia românească prin publicarea lucrării „Istorie şi mit în conştiinţa românească” în 1997. Carte care s-a bucurat de atunci de şapte ediţii noi.

Fiind un pasionat de istorie am decis să citesc această carte.

Mă aşteptam să fie una greioaie dar am găsit-o foarte clară şi uşor de citit.

Sunt necesare anumite cunoştinţe prealabile dar asta nu împiedică înţelegerea mesajului central al cărţii.

Acesta fiind că nu se poate vorbi despre o istorie reală şi una falsă ci doar despre discursul asupra istoriei. Iar acest discurs este influenţat de perioada în care se formează şi de tendinţele care sunt atunci în istoriografie.

Capitolele sunt organizate respectând cronologia istorică. Se face o introducere în tipologia miturilor care s-au concretizat în discursul istoric românesc şi se trece apoi la detalierea lor.

Ne sunt prezentate mituri precum Originile, Continuitatea, Unitatea naţională, Conducătorul ideal.

Li se prezintă evoluţia în timp şi cum au ajuns ele să fie puternic influenţate de situaţia din Europa şi din ţară.

Spre exemplu înainte de Mica Unire mitul originilor poporului român s-a prezentat ca fiind în totalitate de natură romană. Un motiv pentru care s-a dorit propagarea acestui mit a fost dorinţa obţinerii indepenţei politico-militare faţă de Imperiul Otoman.

După obţinerea independeţei şi crearea regatului României au apărut dacii în discursul originilor.

Apoi, au fost introduşi şi slavii care un factor ce au participat la crearea poporului român.

Aceste lucruri pot duce la aprigi dispute între oameni fiecare având convingeri şi credinţe personale.

Scopul cărţii de faţă nu este propunerea unui adevăr istoric ci înţelegerea formării şi evoluţiei discursului istoric.

Faptele nu sunt prezentate în batjocoră şi pentru a demonstra inferioritatea vreunui popor ci pentru a prezenta modul în care se face istorie la nivel profesionist.

Istoria nu ţine seamă de sentimentele noastre legate de trecut şi prezent ci se prezintă de multe ori plină de contradicţii şi speculaţii.

Dacă te interesează istoriografia şi evoluţia discursului istoric pe România te invit să citeşti această lucrare.

Citate ce mi-au plăcut:

Cuvântul istorie are două semnificaţii distincte, pe care publicul larg, dar şi mulţi profesionişti tind foarte adesea a le confunda. Istoria defineşte în acelaşi timp ceea ce s-a petrecut cu adevărat şi reconstituirea a ceea ce s-a petrecut, cu alte cuvinte trecutul în desfăşurarea sa obiectivă şi discursul despre trecut. Cele două istorii sunt departe de a fi echivalente. Prima se şterge pe măsura derulării faptelor, iar cea de-a doua nu are cum să o „reînvie” în deplinătatea ei. Ceea ce numim îndeobşte istorie este discursul nostru despre istorie, este imaginea, inevitabil incompletă, simplificată şi deformată, a trecutului pe care prezentul o recompune fără încetare.

Definiţia pe care o propunem mitului este următoarea:

Construcţie imaginară (ceea ce, încă o dată, nu înseamnă nici „reală”, nici „ireală”, ci dispusă potrivit logicii imaginarului) destinată să pună în evidenţă esenţa fenomenelor cosmice şi sociale, în strâns raport cu valorile fundamentale ale comunităţii şi în scopul de a asigura coeziunea acesteia. Miturile istorice presupun, evident, preluarea trecutului în sensul acestei definiţii.

Orice ideologie, orice proiect necesită modele. Chiar atunci când în joc se află viitorul, modele sunt extrase din  trecut. În fond, nu există altă realitate decât trecutul. Cu cât o ideologie este mai transformistă, cu cât un proiect este mai radical, cu atât se aplează în mai mare măsură la trecut, la un trecut restructurat potrivit necesităţilor şi idealurilor prezentului.

Este firesc ca fiecare naţiune să-şi respecte  şi să-şi iubească istoria, dar este o iluzie (care poate deveni periculoasă) că istoria ar fi jalonat deja drumul pe care-l avem în continuare de parcurs. Responsabilitatea zilei de azi este a noastră, nu a strămoşilor, viitorul nu se construieşte privind spre trecut.

Nu uita să consulţi oferta celor de la LibMag

 

Similar Posts:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *