6 cărţi de citit în ianuarie 2018

carti-recomandari

Dacă nu ai idee ce să citeşti sau vrei şi alte recomandări de cărţi ai venit la locul potrivit. Adevărul este că pentru un cititor niciodată nu sunt cărţi destule. Mereu vrem mai mult mai mult.

Mi-am propus anul acestă citesc 2 cărţi pe săptâmăna că medie. Iar la sfârşitul anului să ajung la un total de 100 de cărţi. Nu ştiu dacă o să ajung acolo sau nu, important este să am ceva după care să alerg.

Deoarece sunt binecuvântat şi mi-a făcut provizii (cadouri, achiziţii personale sau primite de la partenerii site-ului) o să îţi prezint cele  6 cărţi pe care intenţionez să le citesc în ianuarie 2018.

(Ştiu că am zis 2 cărţi săptămânal dar a trecut deja o săptămâna din luna asta în care nu am citit nicio carte până la capăt ci doar am început sau terminat cărţi din decembrie)

 

În noapte – Haruki Muramaki

O carte despre viaţa nocturnă a oraşului Tokyo, despre intervalul misterios şi neliniştitor dintre miezul nopţii şi zori, când timpul însuşi are un alt ritm şi totul devine posibil. Trei poveşti reunite prin coincidenţele absurde, realist-magice, specifice lui Murakami, pe care curgerea minutelor le îndreaptă spre un deznodământ imprevizibil. (Publishers Weekly, copertă spate)

 

La dus de graniţă, la vest de soare – Haruki Murakami

Viaţa liniştită a lui Hajime, proprietarul unui bar din Tokyo, este tulburată de amintirea unei poveşti de dragoste din tinereţe. Ceea ce îl obsedează pe erou nu e neapărat imaginea iubitei din trecut, ci caracterul unic şi irepetabil al relaţiei dintre doi oameni şi convingerea că destinul uman e o problemă de opţiune. Reîntâlnirea cu una dintre iubite echivalează cu o încercare disperată de a recupera timpul pierdut, fie şi cu riscul ruperii legăturilor din prezent. O poveste aproape ireală despre dragoste şi despre moarte, ca mai toate poveştile lui Murakami, învăluită în acordurile melodiei lui Nat King Cole South of the border. (copertă spate)

 

Prizonierul cerului – Carlos Ruiz Zafon

Un roman al splendorii şi al capcanelor, care la rândul lor ascund alte şi alte capcane. În mâinile lui Carlos Ruiz Zafon, fiecare scenă împrumută aerul misterios din primele filme ale lui Orson Wells. Trebuie să fii cu adevărat romantic ca să-i poţi aprecia întrega valoare. Abia atunci lectura ta va fi exceptională. (Stephen King, copertă spate)

 

Un artist al lumii trecătoare – Kazuo Ishiguro

Un exemplu de rafinament şi precizie…Pe măsură ce povestea se desfăşoară, cititorul devine prizonierul lumii pe cale de dispariţie a artistului, învăţând să-i admire structura splendid elaborată. (The Los Angeles Times, copertă spate)

 

Sapiens. Scurta istorie a omenirii – Yuval Noah Harari

Acum 100.000 de ani, pe pământ existau cel puţin şase specii de oameni. Astăzi există una singură: noi, Homo sapiens. CE s-a întâmplat cu celelalte? Şi cum am ajuns să fim stăpânii planetei? (copertă spate)

 

Introducere în psihanaliza freudiană şi postfreudiană – Vasile Dem Zamfirescu

Dacă ar fi să formulez în puţine cuvinte şi într-un mod sugestiv esenţa psihologiei inconştientului, aş spune că ea constă în ideea că şi oamenii sănătoşi, nu numai nevroticii, au inconştient. Iar inconştinetul oamenilor sănătoşi are aceleaşi conţinuturi ca şi inconştientul nevroticilor. Diferenţa e doar de grad. (Vasile Dem. Zamfirescu, copertă spate)

 

Luna asta aş vrea să acord atenţie şi cărţilor de ficţiune. Mă ajută să înţeleg mai bine cum se construiesc poveştile captivante şi să mă relaxează mai mult decât o carte de nonficţiune. Încă un lucru pe care vreau anul această să-l încep va fi cititul de cărţi scrise de femei. Am observat că nu prea citesc cărţi de genul.

Tu ce cărţi ai vrea să citeşti în ianuarie?

 

 

 

Similar Posts:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *