8 cărţi care te vor ajuta să cunoşti Bucureşti

carti-bucuresti

Bucureşti a devenit capitala Ţării Româneşti pe la 1714. A rămas de atunci cel mai important oraş al României şi locul care are multe poveşti de spus celor care doresc să le asculte.

Am observat că sunt câteva cărţi publicate pe tema aceasta şi am zis să fac o listă cu ele pentru curioşi şi amatorii de istorie bucureşteană.

Acestea sunt câteva cărţi care te vor ajuta să cunoşti mai bune istoria capitalei:

 

Bucureştiul sub bombele germane – Alexandru Armă

Capitala avea, în dupăamiaza zilei de 25 septembrie, aspectul unui oraş peste care a trecut o mare catastrofă. În Piaţa Mare, la răspântia Căii Călăraşilor cu str. Sf. Ioan Nou, în Bulevardul Maria în faţa spitalului Brâncovenesc, în strada Covaci, la răspântia Bulevardului Elisabeta cu Calea Plevnei, spectacolul era sfâşietor. Strada e acoperită cu cadavre şi cu răniţi care se tânguiesc. Un martor ocular are, în Piaţa Mare, impresia muştelor moarte presărate pe hârtia insecticidă de pe o farfurie. (Constantin Kiriţescu)

Bucureştiul meu

Încă o strălucitoare, bine provocatoare şi miezoasă „carte-maslu“, aşa cum nimerit li s-a spus volumelor colective de la Humanitas care povestesc feeric lumi de altădată, cu (stră)bunici fabuloşi, muzici adolescentine, reverii gastronomice, cărţi formatoare, jubilaţii senzoriale, caznele milităriei, mizeriile ceauşismului şi „casele vieţilor noastre“.

De această dată, Bucureştii salvaţi în 19 suflete. Oraş livrat cu dulce indolenţă tuturor contrastelor şi capriciilor edilitare, oraş al grădinilor, birturilor şi bisericilor, al huzurului, cutremurelor, incendiilor şi răzmeriţelor, oraş al noroaielor, crivăţului şi vipiei, halucinant amestec de etnii şi religii, balcanism belaliu veşnic în plin delir arhitectonic, pe scurt: oraşul ideal pentru o „cură de nepăsare“, cum îl califica Paul Morand în 1935.

Recapitulat cu fervoare de bucureşteni, dar şi adoptat cu vădită empatie de autori născuţi la Oradea, Târgovişte, Timişoara, Braşov sau Sângeorz, oraşul îşi dezvăluie aici cu lentori de odaliscă fermecele, fie-n Cotroceni, pe Lipscani, Ştirbei-Vodă, la Ateneu, în Cişmigiu, Obor sau Piaţa Romană, fie către Bellu, Lacul Tei, pe Mântuleasa, la Universitate ori spre uriaşul cavou care a înghiţit zona Uranus.

Iubit sau detestat, condamnat, cauţionat sau graţiat cu aceeaşi sfântă exasperare. ( © Editura Humanitas)

Bucureştiul fanariot – Dinu Tudor

Abia în veacul fanariot devine Bucureştiul capitala necontestată a Ţării Româneşti. Devastat de războaie şi năvăliri parcă nesfârşite, îngenuncheat de stihii şi de molime periodice, oraşul izbuteşte să renască de mai multe ori din propria cenuşă, dobândind de-acum un aspect eclectic şi cosmopolit, deopotrivă oriental şi occidental. Oraş al credinţei, împodobit cu nenumărate biserici ce stârnesc uimirea călătorilor, dar şi oraș al deliciilor lumeşti, Bucureştiul domnilor fanarioţi (umili robi ai sultanului la Stambul, suverani atotputernici în Valahia) devine, graţie Academiei de la Sfântul Sava, o lumină a creștinătății din Imperiul Otoman.

Ampla lucrare a lui Tudor Dinu, proiectată în două volume, reînvie convingător imaginea capitalei într-o epocă fascinantă, ce a pregătit trecerea la modernitatea românească.

Volumul de faţă va fi urmat de un al doilea – aflat actualmente în lucru –, dedicat altor aspecte ale lumii bucureştene din epoca fanariotă (catastrofele naturale, administraţia oraşului, asistenţa medicală şi socială, viaţa economică, traiul de zi cu zi, viaţa mondenă, învăţământul şi cultura, comunităţile alogene). ( © Editura Humanitas)

Bucureşti – Paul Morand

„Chiar dacă Bucureştiul nu e România, cum repetă românii care caută şi găsesc în viaţa rustică şi arta ţărănească izvorul unic al geniului moldo-valah, oraşul e totuşi un minunat amestec de neamuri, chipuri, moravuri şi aventuri. Jobene şi căciuli scite de caracul, maşini americane şi căruţe ostrogote defilează aici cu voioşie.“

„Morand e unul din rarii scriitori nesomnambuli sau nehipnotizaţi de acest secol care a cunoscut totuşi destui adormiţi şi halucinaţi… Uneori, el pare să scrie un pic la nimereală, e un suprarealist sec. Totul la el e mişcare, racursiu, este un înfipt surprinzător şi sigur pe el… La Morand frapeazã extrema economie de mijloace, bruscheţea ritmului, corespunzând perfect epocii de după Primul Război Mondial… Pentru mine este, evident, cel mai bun scriitor după Proust şi Céline.” (Philippe Sollers)

Bucureşti, bulevardul Dacia 77 – Edwards Richard

În 23 ianuarie 1936, la cererea unui grup de intelectuali şi diplomaţi francezi şi români, Franţa cumpără casa Olănescu pentru a înfiinţa un Institut de Studii Superioare. Ea avea să treacă în curând prin vremuri grele: sunt anii celui de-al Doilea Război Mondial şi cei ai dictaturii comuniste. Cu toate acestea, 80 de ani mai târziu, la numărul 77 de pe bulevardul Dacia, ea este încă sediul Institutului Francez din Bucureşti.

Încercând să-i reconstituie istoria, Richard Edwards cercetează „memoria locului“, la Bucureşti şi la Nantes, la Paris şi la Berlin, dezvăluind amintiri, secrete, bucurii şi uneori temeri. În această înstărită casă boierească, a cărei organizare interioară se va modifica mereu de-a lungul deceniilor, redesenându-şi neîncetat până şi planurile, cronicile şi portretele dau viaţă unei istorii franco-române, istoria prieteniei dintre două ţări. ( © Editura Humanitas)

Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti – Constantin Beldie

„I-am văzut pe ultimii «muscali cu cauciuc» din Piaţa Teatrului Naţional… Şi am fost pasagerul ultimului tramvai cu un cal, care oprea graţios la scară, în faţa casei… Şi i-am apucat pe ultimii sacagii, cu lumânărica de ceară aprinsă şi lipită de doaga butoiului lor pe roate… Şi am fost ultimul muşteriu al ultimilor, de pe străzile Bucureştiului, bragagii, salipgii şi plăcintari… Şi am fost eroul ultimului «cartel» sau provocare la duel…

Epoca de huzur din jurul anilor 1900, când pornesc amintirile ce urmează, se situa sub semnul zodiacal al bunului trai, al nepăsării pentru ziua de mâine, la care aproape nimeni nu gândea, al plăcerilor cuminţi şi, uneori, al patimilor lumeşti spre care îndeamnă lipsa altor griji. Asta ţinu până la dezastrul acestui huzur universal, anunţat de trâmbiţele şi bubuitul zilei de 2 august 1914, când toate perspectivele şi tot decorul vechi al vieţii se prăbuşiră dintr-odată, ca şi cum n-ar fi fost, şi ca să nu mai reapară nici până azi, aducând în locul lor pe lume dezechilibrul moral şi material, îngrijorări şi lipsuri nesfârşite, surpări politice, sociale şi economice de proporţii necunoscute.“

Străzi vechi din Bucureştiul de azi – Alexandru Ofrim

În ordine alfabetică, în formula unui dicţionar, cartea prezintă istoria numelor de străzi vechi din Bucureşti. Aproape 500 de imagini însoţesc textul: fotografii de epocă, inedite sau puţin cunoscute, hărţi ale oraşului de altădată, fotografii de azi ale oraşului. ( © Editura Humanitas)

 

Tu ce carte despre Bucureşti ai citit?

Similar Posts:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *